„De ce venim noi, fraţilor, la biserică şi căutăm să fim nelipsiţi de la casa Domnului? Pentru că(ci) «dragostea lui Hristos ne strânge»” (2Cor 5.14). Şi cum adică „ne strânge”? Adică ne strânge laolaltă, ne adună.
Se pare, totuşi, că strângerea din acest verset nu este adunătură, ci o strângere ca-n menghină. ἡ γὰρ ἀγάπη τοῦ χριστοῦ συνέχει ἡμᾶς spune Sfântul Apostol Pavel.
Exprimarea corectă a semnificaţiei verbului συνέχω i-a pus mereu în dificultate pe cei care care au comentat versetul. El poate înseamnă, în contexte diferite: a constrânge, a apăsa, a strânge din două părţi, a reţine. Iată câteva dintre ocurenţele sale nou-testamentare: FA 7.57 – „şi-au astupat urechile”; Lc 22.63 – „oamenii care-L păzeau pe Isus Îl batjocoreau…”; Lc 8.45 – „Învăţătorule, noroadele Te împresoară…”; la Sfântul Apostol Pavel îl mai găsim doar în Fil 1.23 – „sunt strâns din două părţi”.
Exegeţii care au scris comentarii de înaltă ţinută academică pe 2Corinteni spun că verbul în discuţie are fie nuanţa pozitivă de constrângere şi imbold, fie nuanţa negativă de reţinere, limitare, înfrânare. Pentru a scuti cititorul de desişul exegetic, voi reda aici doar concluziile câtorva dintre aceşti comentatori. Înainte de aceasta, merită clarificat faptul că „dragostea lui Hristos” nu este aici un genitiv obiectiv – dragostea pe care noi I-o arătăm lui Hristos –, ci unul subiectiv: dragostea pe care El o are pentru noi, dovedită cu prisosinţă prin jertfă.
Revenind la înţelesul lui „a strânge”, dragostea lui Hristos, spune Alfred Plummer (ICC [seria veche], 1915, 173) ne reţine de la trăirea pentru noi înşine, limitând şi canalizând scopurilor noastre către slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor. Înfrânarea egoismului pare a fi aici înţelesul şi nu motivarea pentru slujire. Margaret Thrall (ICC [seria nouă], 2004, p. 408) este de aceeaşi părere: cel mai probabil, συνέχει este folosit cu nuanţa sa negativă, de reţinere: iubirea jertfitoare a lui Hristos îl opreşte pe Pavel de la trăirea pentru propriile-i interese. Este neplauzibil ca Pavel să fi avut în vedere ambele semnificaţii. David Garland (NAC, 1999, 277) consideră şi el că nuanţa negativă a lui συνέχω se leagă mai bine de imaginea de captiv al lui Hristos cu care Apostolul se prezintă pe sine în 2Cor. Ralph P. Martin (WBC, 2002, 128) prezintă aceeaşi opinie, dar într-un mod, aş zice eu, mai fidel teologic, nu doar filologic. Din moment ce scriitorul sacru îl foloseşte în Filipeni cu sensul de strângere din două părţi, R. P. Martin spune că şi aici i se poate da aceeaşi semnificaţie: iubirea lui Hristos îl strânge pe Pavel ca între două ziduri, lăsându-i doar posibilitatea devotamentului faţă de Hristos şi semeni. Singurul care încearcă să împace ambele nuanţe este Murray Harris (NIGTC, 2005, 419), spunând că iubirea lui Hristos este o putere care îl impulsionează pe credincios (pozitiv) şi care nu îi lasă decât opţiunea (negativ) trăirii pentru Dumnezeu.
În concluzie, oricât de complicată ar părea elucidarea semnificaţei lui συνέχω în acest context, un lucru e clar: termenul n-ar nimic a face cu adunarea credincioşilor în acelaşi loc. Cât priveşte traducerea acestei propoziţii, aş propune soluţionarea prin parafrazare: dragostea lui Hristos ne opreşte de la ale noastre sau dragostea lui Hristos nu ne permite să trăim pentru noi înşine.
… sau dragostea lui Hristos ne determina sa nu mai traim pentru noi insine. Adica, totusi, decizia este a mea, impulsionat fiind de dragostea lui Dumnezeu pentru a lua o astfel de decizie. Asa ca, din punctul meu de vedere, explicatia lui Murray Harris este corecta.
… sau “dragostea lui Hristos ne constrânge” în sensul că ne crează obligația morală de a trăi într-un anumit fel.
Aceasta ar fi cea mai literală traducere şi poate chiar cea mai fidelă lingvistic. Teama mea este că în limba română constrângerea duce cu gândul şi la coerciţie…
Frate Ciprian apreciez aceste articole foarte clare şi foarte bine prezentate. Pentru noi absolvenţii ITP, aceste articole ne sunt de folos pentru că ne leagă din nou de exegeza Noului Testament. Îndrăznesc totuşi să pun o intrebare, nu credeţi că o parafrazare ar fi mai riscantă decât o traducere literară, dat fiind că termenii care compun parafrazarea în timp ar putea ajunge să fie denaturaţi, iar apoi sensul intenţionat de autorul biblic să fie şi mai depărtat pentru cititor? Asta mai ales pentru cei ce rup versetele în “bucăţi” fără să ţină cont de context. Doamne ajuta!
Parafrazarea comportă anumite riscuri şi nu este indicată în cazul în care o traducere literară (sau chiar literală uneori) este posibilă. Uneori, însă, termenul grecesc transmite o idee sau o imagine străină de cultura modernă şi atunci cred că este necesară parafrazarea.