O altă constatare pe care o face N.T. Wright este aceea că speranţa eshatologică a multor creştini este denaturată de ideea unei învieri sufleteşti, necorporale. După ce arată că în spatele acestei erori se găseşte un dualism platonic ce a influenţat gândirea creştină occidentală, autorul demonstrează biblic faptul că învierea credincioşilor va fi una trupească.
Citind versete precum cele din 1Pet 1, de unde aflăm că “mântuirea sufletelor” (s.n.) noastre este “păstrată în ceruri” (s.n.), ne creăm impresia că mântuire înseamnă ca sufletul nostru să ajungă în cer după moarte. În opinia lui Wright, aceasta este doar o fază a mântuirii şi nu mântuirea deplină. Aceasta pentru că, într-adevăr, sufletele credincioşilor creştini merg după moarte în prezenţa lui Hristos, însă acolo aşteaptă evenimentul care face obiectul speranţei creştine biblice, anume învierea trupească a tuturor credincioşilor în Împărăţia lui Dumnezeu. Versete precum In 14.2 – “În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri [...] Eu mă duc să vă pregătesc un loc” – sau Fil 1.23 - “aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos” – se referă tocmai la această şedere a sufletului credincios împreună cu Hristos, în aşteptarea Învierii.
Spre deosebire de această fază, la Înviere, când se va arăta plenar mântuirea păstrată în ceruri pentru noi, moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu vor dobândi o existenţă trupească, nesupusă putrezirii. Un text grăitor în această privinţă este Rom 8.9-11:
“Şi dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Hristos dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel care L-a înviat pe Hritos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (v. 11).
Aşadar, observă Wright, Dumnezeu nu va învia nişte suflete, ci nişte trupuri care altădată erau muritoare. Atunci când Sfântul Apostol Ioan afirmă că “vom fi ca El”, deoarece “îl vom vedea aşa cum este” (1In 3.2), se referă la faptul că învierea Mântuitorului în trup glorificat este modelul învierii noastre.
Atunci când Sfântul Apostol Petru scria despre “mântuirea sufletelor voastre” (s.n.), el nu înţelegea acest termen în sensul platonic în care îl înţelegem noi azi – ca parte imaterială a fiinţei umane, în opoziţie cu cea materială -, ci în sensul lui iudaic, de centru al personalităţii umane. Sufletul reprezenta fiinţa umană ca întreg, “the real you”.
Referindu-se la trupul credinciosului de după Înviere, Wright recurge la afirmaţia paulină din 2Cor 5.4:
Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.
Încercând să răspundă la întrebările legate de trupul pe care-l vom îmbrăca peste acesta, exegeţii se folosesc de 1Cor 15.44:
Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc (psychikos), este şi un trup duhovnicesc (pneumatikos).
Unii, însă, fac greşeala de a pune semnul egalităţii între duhovnicesc şi imaterial, ajungând astfel la concluzia că trupul învierii va fi de fapt imaterial, ceea ce nu reflectă deloc ideea paulină din acest verset. Scriitorul sacru nu pune aici în antiteză materialul şi imaterialul, ci trupul muritor şi cel nemuritor. Mai mult, termenii psychikos şi pneumatikos nu redau materia din care sunt alcătuite trupurile, ci puterea sau energia care le animă. Astfel, trupul prezent este animat de psyche, viaţa noastră prezentă care se sfârşeşte cu moarte, iar trupul cu care vom învia va fi însufleţit de pneuma lui Dumnezeu, care îl va face nemuritor.
În concluzie, trupurile ce ne vor fi dăruite la Înviere vor fi nemuritoare nu doar în sensul temporal al cuvântului, adică ne vor permite să trăim veşnic, ci mai ales în sensul ontologic al termenului, adică nu vor mai fi pătrunse de stricăciune, puterea păcatului, durere şi degradare.